Cât îți fură din viață poluarea făcută cu propria-ți mână

de: Andreea Cuzub
26 08. 2018

Statisticile legate de poluare îți arată cât de gravă este situația, mai ales în Asia, unde Organizația Mondială a Sănătății estimează că 88% din decesele premature pot fi atribuite fenomenului produs de mâna omului.

O cercetare vine acum să-ți arate ce impact are poluarea aerului asupra sănătății tale și cum îți influențează durata vieții. La nivel mondial, poluarea aerului reduce speranța medie de viață cu un an.

Efectele fenomenului diferă de la țară la țară și sunt mai pronunțate în anumite zone. De exemplu, în Egipt, reduce speranța medie a vieții cu 1,9 ani, iar în India cu 1,5 ani. Și Rusia stă destul de prost la acest capitol, speranța medie de viață fiind redusă cu aproximativ nouă luni.

În mod surprinzător, Statele Unite prezintă o cifră ceva mai mică de doar patru luni, însă propunerea administrației Trump de relaxare a controalelor realizate la centralele care funcționează cu cărbuni ar putea schima datele ecuației. Agenția de protecție a mediului din Statele Unite estimează că planul ar putea duce la mai mult de 1.400 de decese premature anual.

Studiul publicat în jurnalul „Environmental Science & Technology Letters” a adunat date din cercetări anterioare care au folosit sateliți, pentru a calcula nivelurile de particule fine din aer, cunoscute sub denumirea de PM 2.5.

Acest tip de poluant poate proveni din diverse surse, inclusiv de la centralele pe bază de cărbune, gaze de eșapament, incendii și furtuni de nisip. După această etapă, cercetătorii au calculat impactul poluării asupra unei persoane născute în zilele noastre.

Joshua Apte, profesor de inginerie la Universitatea Texas din Austin și autorul principal al studiului spune că aceste particule sunt cele mai dăunătoare pentru sănătate.

De asemenea, studiul arată că și expunerea la poluarea aerului din interior – gătitul cu lemne și cărbuni – poate fi devastatoare. În sudul Asiei, aceasta reduce speranța de viață cu 1,2 ani.